
In fiecare zi treceam pe langa el.
Statea pe scarile de metrou mereu cu privirea in gol, fara scop, fara perspectiva. Nici nu intindea paharul de plastic murdar catre mine stiind ca ii dau mereu ceea ce era sub 5 lei in buzunar… Langa el intotdeauna erau niste boccelute mizerabile pe care iarna si le tragea intre picioare.Nu am dat niciodata importanta faptului…
………………………………………………………………………………………
De cateva zile nu il mai vazusem si ma miram in sinea mea…era ceva din stereotipul meu zilnic care disparuse…
Baiatul de la “fermoare” vazandu-ma mi-a spus ca il ridicase
ambulanta SMURD
In urma lui ramasese o bocceluta… pe care mi-a inmânat-o…
O bocceluta cu multe fotografii de familie
(fotografie internet)

Lângă scara blocului se aciuase un el mic...
Un cățeluș
Cum se întâmplă in astfel de cazuri fusese înfiat in primul rând de către copii și în ultimul rând de cei care sunt refugiați în mintea copiilor…
Inițial fiecare grup il botezase după dorință, în final rămăsese Cotocel…
Copiii ii făcuseră o cușcă improvizata si micuțul paznic își luase în primire slujba înscrisa în gene …
Insă ca în orice poveste romanească niciodată finalul nu e fericit pentru ca Cotocel avea un dușman . Biped, de fapt bipedă… Coana Leonora de la parter, careia cei mici ii spun in amintirea cărților de povesti romanești, Baba Cloanța.
Dușmănia parea sa devina o poveste cu final necunoscut, daca Cotocel nu ar fi scheunat întotdeauna vesel când trecea uraganul Leonora….Și azi asa. mâine așa , până când o mâna cremenala afisase o fotografie cu Leonora hrănind Cotocelul…Erau prieteni
(fotografie internet)

Am intalnit in copilarie o multime de colectionari de varste diferite: copii sau varstnici… Colectiile porneau de la servetele, etichete de vinuri, cutii de chibrituri…
Pana cand am intalntit-o pe Eliza, colega mea de clasa, Eliza care era ascunsa intre doua codite cu funde uriase…Primul lucru si de multe ori singurul pe care il vedeai erau ochii mari si negri…
Sfioasa, mi-a marturisit intr-o zi ca ea colectioneaza…ganduri
(fotografie internet)