@
Spuneam ca m-a fascinat sentimentul comunității de mic copil si imi aduc aminte că la mutarea la bloc, în anul 1967, simțeam ca ne-am mutat dintr-o mahala orizontala intr-una verticala…
Totul era de acolo…
Până si cum eram invitat in casa era ca la tara , mama iesind in balconul etajului unu si strigand prelung „Laurentiuu”
Si de ce zic asta?
Împrumuturile frecvente dintre vecini, „n-ai un ou, n-ai niște sare”, papucii lăsați la usa pe scara, strigatul de pe balcon intre etajul 3 si etajul 4…până și adulterele de care se afla imediat…
Totul era ca la țară
Socialismul învinsese la orașe si sate.
Noi cei mici nu vom ști mult timp înainte de ce bunicii oftau după pământurile lor si nu înțelegeam de ce aveai nevoie de pământ când aveai Alimentara
@@
Cât de integrat eram în orășelul bizar de câmpie vă spune faptul că încă de când coboram din „rată” îmi scoteam discret încălțămintea si pășeam desculț în praful uliței fără nume. Ash to ash, dust to dust…
Granița oarecum discretă dintre a fi copil de țăran si orasean incliftat statea in ceea ce aveam in picioare. Nimic sau pantofi
@@@
In orașul mic de provincie, prăfuit ca sa nu ii zic altfel, agitația începea in jurul orelor 6:30- 6:45 când o înghesuială nemaivăzută de autobuze pătrățoase se târa catre COMBINAT
Spre locul in care 8000 de oameni făceau chimie la scara mare pregătind îngrășăminte chimice…
Toată vânzoleala se potolea însă când ca o vacă în călduri se auzea sirena de ora 07:00 …si începeau sa apară firav primii locuitori tereștri cu ghiozdanele in spate
Nu am inteles niciodata de ce orarul scolar incepea la 0730, poate era o pedeapsa pentru pacatele noastre viitoare… Scoala mea era pe o strada cu castani, o scoala veche de poveste cu o curte imensa, strada cu case ce contrasta cu blocurile taiate stramb in jurul caselor din care izvorau personajele cu ghiozadane
Romanian