BREXIT- NO MORE…

Am onoarea astăzi să fiu primit la universitatea dumneavoastră. Vreau să vă vorbesc de tragedia Europei, acest continent magnific, care cuprinde zonele cele mai frumoase și mai civilizate ale lumii, care are un climat temperat și agreabil și care este patria tuturor marilor popoare înrudite ale lumii occidentale. Europa este, de asemenea, leagănul creștinișmului și a moralei creștine, originea unei mari părți din cultura, arta, filozofia și știința veche și modernă. Dacă Europa s-ar putea înțelege pentru a se bucura de această moștenire comună, nu ar exista limite ale prosperității, gloriei sale, de care ar profita cei 300 -400 milioane de locuitori ai săi. Pe de altă parte, din Europa a plecat această serie de tulburări naționaliste îngrozitoare declanșate de teutoni la venirea lor la putere și pe care le-am văzut în secolul XX. Pacea a fost astfel tulburată și perspectivele întregii umanități reduse la neant.

Și ce s-a întâmplat în Europa? Câteva mici state au atins prosperitatea, dar regiuni vaste din Europa oferă imaginea unei mase de ființe umane torturate, înfometate, nefericite care trăiesc între ruinele orașelor și caselor lor și trebuie să asiste la noi manfestări de tiranie și teroare care întunecă cerul la apropierea de noi pericole. Printre învingători e un Babel de voci; printre învinși: liniște și disperare. Marea republică de dincolo de Atlantic a înțeles cu timpul că ruina sau sclavia Europei ar pune în joc propriul său destin și atunci a întins o mână de ajutor fără de care o perioadă sumbră s-ar anunța cu toate ororile sale. Aceste orori s-ar putea încă repeta.

Dar, există un remediu pentru toate acestea și dacă marea majoritate a populației din numeroase state ar dori-o, toată scena s-ar transforma ca prin farmec și în câțiva ani Europa sau măcar cea mai mare parte a continentului, ar trăi liberă și fericită, cum o fac elvețienii azi. În ce constă acest remediu? În a recrea familia europeană, asta în măsura posibilului, apoi de a o ridica astfel încât să se poată dezvolta în pace, securitate și libertate. Trebuie să edificăm un fel de State Unite ale Europei. Numai astfel sute de milioane de oameni vor avea posibilitatea să-și ofere acele bucurii mărunte și speranțe care fac viața să merite să fie traită. Se poate ajunge la asta foarte simplu. E de ajuns hotărârea sutelor de milioane de bărbați și femei de a face bine în loc de a face rău, pentru a culege binecuvântarea în locul blestemului.

Uniunea paneuropeană a făcut mult până să atingă acest obiectiv și această mișcare datorează mult contelui Coudenhove-Kalergi și omului de stat francez Aristide Briand. A mai fost, de asemenea, această organizare colosală de doctrină și procedură, care a fost creată după primul război mondial și de care s-au legat atâtea speranțe, mă refer la Societatea Națiunilor. Dacă Societatea Națiunilor nu a cunoscut succesul, nu e pentru că aceste principii au fost greșite, ci pentru că statele membre care au fondat-o au renunțat la acestea. Ea a eșuat pentru că guvernele de atunci nu au îndrăznit să privească lucrurile în față. Nu trebuie ca acest rău să se mai repete. Avem acum mai multe cunoștințe și experiențe dobândite cu amărăciune pentru a continua să construim. Am citit cu mare satisfacție în presă, acum două zile, că prietenul meu, președintele Truman a manifestat interes și simpatie pentru acest plan grandios.

Nu există niciun motiv pentru care organizația Europei ar intra în conflict în vreun fel cu Organizația mondială a Națiunilor Unite. Dimpotrivă, cred că organizația generală nu poate subzista decât dacă se sprijină pe grupări create natural. Exista deja astfel de grupări de state în emisfera occidentală. Noi, britanicii avem Commonwealth. Organizația mondială nu ar fi slăbită, ci dimpotrivă ar fi întărită. Și de de n-ar exista o grupare europeană care să dea unor popoare îndepărtate unele de altele sentimentul unui patriotism mai larg și a unui fel de cetățenie comună? Și de ce o grupare europeană nu ar trebui să ocupe locul care îi revine între alte mari grupări și să contribuie la conducerea destinului umanității? Pentru a atinge acest obiectiv trebuie ca milioane de familii să colaboreze cu buna știință și să fie animate de credința necesară, oricare ar fi limba părinților lor.

Știm cu toții că cele două războaie mondiale pe care le-am trăit s-au născut din eforturile vanitoase ale Germaniei recent unite de a juca un rol dominator în lume. Ultimul război a fost marcat de crime și masacre încât ar trebui să ne întoarcem la invaziile mongolilor, din secolul 13, pentru a găsi ceva asemănător, masacre pe care istoria umanității nu le-a cunoscut până atunci. Vinovatul trebuie pedepsit. Germania trebuie pusă în imposibilitatea de a se reînarma și de a începe o nouă agresiune. Când acest lucru va fi realizat – și va fi – va trebui să se producă ceea ce Gladstone numea odinioară actul binecuvântat al uitării. Trebuie cu toții să întoarcem spatele ororilor trecutului și să ne îndreptăm privirile spre viitor. Nu putem continua să purtăm cu noi în anii care vor veni ura și dorința de răzbunare, născute din nedreptățile suferite în trecut. Dacă vrem să salvăm Europa dintr-o mizerie de nedescris, trebuie să facem loc credinței în familia europeană și să uităm toate nebuniile și crimele trecutului. Popoarele libere ale Europei vor putea să se ridice la nivelul acestei hotărâri? Dacă vor fi capabile, nedreptățile cauzate vor fi pretutindeni spălate de mizeriile îndurate. Agonia trebuie să se prelungească? Singura lecție a istoriei este că umanitatea este opacă la orice învățăminte? Să facem loc justiției și libertății. Popoarele nu au decât să vrea pentru ca speranțele lor să se realizeze.

Fac acum o declarație care vă va uimi. Primul pas în re-crearea familiei europene trebuie să fie parteneriatul dintre Franţa şi Germania. Numai această metodă va putea permite Franței să preia conducerea Europei. Nu se poate concepe renașterea Europei fără o Franță mare spiritualicește și o Germanie mare spiritualicește. Dacă vrem să ducem la bun sfârșit opera de construcție a Statelor Unite ale Europei, structura lor va trebui concepută în așa fel încât puterea materială a fiecărui stat să nu joace decât un rol secundar. Statele mici vor conta ca și statele mari și se va asigura respectul prin contribuția lor la cauza comună. Vechile state şi landuri ale Germaniei, reunite într-un sistem federativ cu acordul lor reciproc, pot să-şi ocupe locul în rândul Statelor Unite ale Europei. Nu vreau să încerc să elaborez în detaliu un program pentru sute de milioane de ființe umane care vor să trăiască libere și fericite, ferite de nevoi și pericole, care vor să se bucure de cele patru libertăți de care vorbea președintele Roosevelt și care cer să trăiască potrivit principiilor Cartei Atlanticului. Dacă asta e dorința lor, nu au decât să o spună și se vor găsi cu siguranță mijloacele de a o îndeplini.

Dar, aș vrea să lansez un avertisment. Nu avem mult timp la dispoziție. Trăim în prezent un moment de răgaz. Tunurile au încetat să scuipe schije și lupta a luat sfârșit. Dar pericolele nu au dispărut. Dacă vrem să creem Statele Unite ale Europei – sau ce nume îi vom da – trebuie să începem acum. În aceste zile, trăim în mod curios, sub semnul – am putea spune sub protecția – bombei atomice. Bomba atomică e încă în mâna unui stat și a unei națiuni despre care știm că nu o va folosi decât pentru cauze de drept și libertate. Dar, se poate totodată ca peste câțiva ani, această enormă putere de distrugere să fie larg cunoscută și răspândită și atunci catastrofa generată de utilizarea bombei atomice de către popoare în război, ar însemna nu numai sfârșitul a ceea ce noi reprezentăm prin cuvântul civilizație, dar poate chiar dezintegrarea globului însuşi.

Vreau să concluzionez. Trebuie ca scopul nostru permanent să fie creșterea și întărirea forței Organizației Națiunilor Unite. Trebuie să creem familia europeană dotând-o cu o structură regională plasată sub această organizație mondială și această familie se va putea numi atunci Statele Unite ale Europei. Primul pas concret pe această cale este constituirea unui Consiliu european. Dacă, la început, toate statele europene, în ansamblu, nu vor sau nu pot să adere la Uniunea Europeană, va trebui totuși să reunim statele care doresc și care pot. Salvarea omului de rând, indiferent de rasă și de țară, de riscul de război sau sclavie, are nevoie de fundamente solide și de voința tuturor bărbaților sau femeilor de a muri mai degrabă decât de a se supune tiraniei. Pentru această sarcină imperioasă e nevoie ca Franța și Anglia să se asocieze. Marea Britanie, familia popoarelor britanice, puternica Americă și, am credința că și Rusia – totul ar fi pentru mai bine – trebuie să fie amicii și susținătorii noii Europe și trebuie să apere dreptul ei la viață și la prosperitate. Și în această idee vă zic: Europa să reînvie!

 

Discursul lui Winston Churchill de la Zürich a fost unul din cele mai importante discursuri ale lui Winston Churchill. Acesta a fost un discurs memorabil în care britanicul și-a expus la 19 septembrie 1946 în aula Universității din Zürich viziunea privind crearea unei Uniuni Europene pe care el a explicat-o drept „înființarea unui fel de Statele Unite ale Europei” și, a fost considerat de foarte mulți istorici și jurnaliști drept punctul de plecare al mișcării europene de după Al Doilea Război Mondial.

Distribuiti daca v-a placut

Puteti posta comentarii