Parcul orașului păstra chiar si vara in arșița o răcoare de invidiat…
Pavajul era din dale de piatra cu un aer maiestuos de parc englezesc, de fapt mereu am spus ca micul oras industrial comunist avea un parc cosmopolit…
Îmi plăcea parcul pentru ca plimbându-ma auzeam miile de șoapte de dinaintea mea, dramoletele liceenelor de inceput de secol XX, suspinele proletcultismului…
Imi amintesc serile de noiembrie reci si taioase ale anului 1980, ultima iarna inaintea examenului de admitere in facultate…
Veneam din parcul orasului, locul in care se strangeau si buni si rai, interlopi si elevi…locul in care fumai si barfeai…
Ma intorceam printre blocurile gri printre care sufla un pui de crivat …si se auzea cu ecou…. Aici e Radio Europa libera… Tare si fara perdea….
In mintea mea de copil toate orasele trebuiau sa aiba un parc si sa fie populat cu copaci neaparat falnici…
In parc trebuia sa fie cinema-ul orasului, Cinema Paradiso, iar cel mai fascinant personaj era proiectionistul pe cand cel mai detestat era plasatorul….
Un film, doi lei. Doua serii, patru lei
Belmondo, Delon,Jean Marais…
Obligatoriu in cinema-ul ala se intampla primul sarut al cuplurilor de adolescenti…
Parcul orasului, adapostea inainte de 1989, Pastioteca, o discoteca in aer liner care isi termina programul exact cand lucrurile se precipitau in cealalta zona de interes, Biserica. Noptile de Inviere erau la fel de palpitante si asemanatoare Revelionului
De vreo doua ori dupa Inviere mi-am petrecut noaptea in parc zgribulit de frig si mancand Paste pentru ca acasa ” se inchisese”
Peste ani fiul meu isi petrece vacanta in acelasi parc…
Acum decrepit, cu pavaj ciobit … plin de coji de seminte.
Si parcurile imbatranesc nu e asa?
Romanian