Cartile copilariei este o pagina despre emotiile de acum deja 50 de ani… Continuam ceea ce am inceput in Cartile copilariei
Vulpisor
Am sa fiu sincer și am sa recunosc ca nu mai îmi amintesc firul epic al povestirilor si va trebui sa o recitesc pentru a va trezi interesul. Din păcate după anul de gratie 1989 cartea nu a fost re-editata și nu găsesc explicații privind aceasta lipsa de interes care sa ma satisfacă…
Copiii noștri citesc cărțile la moda din best- sellers New York Times însa nu citesc cărți care pot trezi emoții. Departe de mine gândul de a fi un protocronist sau un tradiționalist roman însa sunt de acord ca picăturile de vraja ale comunității fac foarte mult în copilărie. O carte despre viclenie, istetime, padure, …
O carte pentru COPII
Cartea poate fi gasita scanata in Cartea Vulpisor format pdf SCRIBD
Sau in noul depozit dropbox al blogului Cartea scanata – Dropbox blog
Furnicel
O carte despre furnici și universul lor fascinant … Cu o pierdere de viteza fata de Vulpisor in ceea ce priveste firul epic. Un ton plăcut, cald si o calatorie in care Furnicel joaca rol de ghid. Vom cunoaste astfel viata in interiorul coloniei: comunicare, diviziune sociala, etc.
Cartea joaca un rol de poveste si meta-știință introducând copilul într-un univers al cunoașterii si mirării deopotriva. Avem de toate, avem război, dușmani tactica, furnici sângerii… Avem sacrificiu, grija pentru viitor avem chiar și o întâlnire cu harnica furnica din fabula… ba chiar se distruge mitul acelei fabule.
Trebuie sa recunosc ca nu am gasit-o nici macar in forma fotografiata pe internet, insa nu am dezarmat.
Înainte de toate cărțile copilăriei sunt despre emoții
Despre autor :Sergiu Milorian
Viata
(Despre Sergiu Milorian )(pseudonim al lui Sigismund-Sergiu Zwiebel; 6 septembrie 1901, Bucureşti – 16 decembrie 1969, Bucureşti) este un prozator, traducător, gazetar şi autor dramatic. Părinţii se numeau Lori şi Michel Zwiebel, funcţionar comercial. Provenind dintr-o familie numeroasă, cu un nivel de viaţă modest,Milorian urmează clasele primare la Şcoala „Ronetti-Roman”, apoi patru clase de liceu la „Cultura”. De la 15 ani are modeste slujbe în comerţ şi frecventează asiduu teatrele, bibliotecile, aşezămintele culturale.
Autodidact cu lecturi masive, debutează în 1919 la gazeta „Socialismul”. Din 1920 colaborează cu articole şi anchete pe teme sociale la „Dimineaţa copiilor”, „Curentul literar”, „Clipa”, „Facla”, „Zorile” etc. Devine gazetar profesionist, lucrând pe rând sau simultan, la „Facla”, „Argus”, „Rampa”, „Comedia”, „Mişcarea”, „Ţara”, „Gazeta” şi „Zorile”. Ţine, ani de-a rândul, cronica dramatică la „Rampa” şi la alte periodice.
În timpul celui de-al doilea război mondial şi-a încetat activitatea în presă, ca urmare a interdicţiei introduse de legile rasiale. Activ în special la Teatrul „Baraşeum”, pentru care scrie piese originale, scenarii ale unor spectacole de divertisment, face adaptări şi localizări, pune în scenă piese, organizează conferinţe şi concerte, va fi prezent şi în repertoriul altor teatre (companiile Colorado, Grigore Vasiliu-Birlic, Sică Alexandrescu, Bulandra) cu texte care nu vor fi semnate cu numele său. Din toamna anului 1944 îşi reia scrisul, colaborând la „Fapta” şi „L’Independance roumaine”. Scoate singur, fără personal redacţional (dar cu colaborarea unor scriitori umorişti), revista de satiră şi umor „Papagalul”.
În 1947 şi 1948 este consilier la Ministerul Artelor (pentru teatrele din provincie), în ultimii ani scrie la „Revista română”, publicaţie cu difuzare în străinătate. Îşi reia şi activitatea propriu-zis literară, ca dramaturg (e vorba de scrieri modeste, reprezentate în epocă, dar needitate în volume), ca autor de teatru radiofonic, scenarii, adaptări (Scandal la trei papuci, O afacere cu devize,Fetiţa ta, Mic pitic, Ai cui sunt pantalonii? etc.), traduceri. De reţinut ar fi Năzdrăvăniile Vulpoiului, adaptare, sub formă de serial de televiziune, după scrierea eroi comică medievală.
Opera
Roman de Renart, pe când Furnicel (1954) şi Vulpişor (1969) sunt cărţi pentru copii, fără mari pretenţii, dar scrise cu haz, ingeniozitate, vervă. Misteriosul Mister Misterfield (1958) e o parodie cu intenţii satirice a romanului poliţist „occidental”. Aurel Vlaicu (1962) se înscrie în categoria literaturii de popularizare, destinată tineretului, îmbinând procedee ale biografiei romanţate cu documentarea riguroasă. Milorian a îngrijit şi prefaţat ediţii şcolare din operele lui Ion Neculce, Anton Parm, Ioan Slavici, A.I. Odobescu şi I.A. Bassarabescu.
Despre ilustrator Vulpisor
: Dem Demetrescu ( Despre Dem Demetrescu) Autor al primului documentar animat, Dem Demetrescu rămâne unul dintre cei mai cunoscuţi ilustratori ai României. Artistul a devenit celebru în toată lumea, după ce lucrările sale au fost prezentate la expoziţii în Milano, Londra şi New York.
„Pot să vă spun că este un foarte bun ilustrator de carte, este un pictor desăvârşit, fotograf, interesat de tot ce înseamnă specificul naţional şi nu în ultimul rând pionier al filmului de animaţie,” spune Adrian Buga, critic de artă.
Dem Demetrescu a ilustrat peste 20 de reviste pentru copii. „Licurici”, „Pogonici” şi „Luminiţa” sunt doar trei dintre cele mai cunoscute publicaţii. Diafilmele “Voinicelul”, “Capra cu trei iezi” sau “Di, căluţul meu” au colorat copilăria multor generaţii. Dem Demetrescu a devenit artistul preferat al celor mici după ce, în timpul celui de-al doilea război mondial, a realizat desenul animat „Capra cu trei iezi”.
Despre ilustrator Furnicel
: Clelia Ottone(Despre Clelia Ottone) 8 august 1924, Iacobdeal, Tulcea – ?
Studii: Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” Bucureşti (1952), prof. Horia Teodoru şi Ion Marşic. A expus la Londra (1963) păpuşi şi schiţe de păpuşi şi a participat cu lucrări la târgurile de carte ilustrată de la Bologna (1965) şi Lepizig (1969).
Realizând o analogie între numele graficienei şi locul său de naştere, pot aprecia că este posibil ca Clelia Ottone să provină dintr-o familie de italieni venită în România spre sfârşitul secolulul XIX, când carierele de granit din Munţii Măcinului au fost populate cu forţă de muncă provenită din peninsula italică.
Clelia Ottone a fost în principal scenograf de teatru de păpuşi, obişnuită să compună material personaje şi decoruri spre încântarea micilor privitori. Nici în paginile cărţilor, acest stil scenografic nu a fost abandonat, fiecare pagină ilustrată activând ca o scenă deschisă unde compoziţia devine actorul principal. Cărţile ilustrate de Clelia Ottone conţin o arhitectură a jocului, a ficţiunii infantile, populate de personaje tonice, cu un tipar fizionomic specific păpuşilor ruseşti, înveşmântate într-o cromatică jovială, exuberantă, ce îndeamnă la joacă – elemente prin care Clelia Ottone a cucerit generaţii de prichindei cititori şi, poate, şi-a retrăit o nouă copilărie, departe de munţii de piatră ai copilăriei cronologice.
A ilustrat numeroase coperte ale revistei Arici Pogonici în anii `70.
O parte din cărţi au fost ilustrate împreună cu soţul său, Florian Sorin Obreja, cu care a şi emigrat în Germania (RFG).