Credinte, Mituri, Romanitate – Dragobetele

DRAGOBETELE. Cap de primăvară (24  februarie)

 


Deşi este un Zeu al Dragostei autohton, a cărui dată de celebrare variază de la zonă la zonă – 24 şi 28 februarie, 1 şi 25 martie, Dragobetele nu este sărbătorit în Moldova. În Oltenia, Muntenia şi Dobrogea este numit Cap de primăvară, respectiv deschizător al acestui anotimp, iar pentru Transilvania devine Cap de vară, patronând anotimpul amintit. Fetele şi băieţii se întâlnesc în ziua Dragobetelui şi se hotărăsc asupra viitorului. Prin urmare, cetele de fete şi flăcăi se adună şi pleacă împreună, făcând cât mai mult zgomot, să culeagă flori de primăvară. Se spune că dacă în această zi
păsările nu se împerechează, nu vor putea face ouă până la celălalt Dragobete. La fel şi tinerii, care dacă nu se logodeau acum, nu-şi găseau fiinţa iubită până la Dragobetele următor. Fetele adunau zăpada rămasă în locurile mai ascunse, o topeau şi păstrau cu grijă apa obţinută, spălându-se cu ea în anumite zile ale anului pentru a fi frumoase.
Ioan Taloş reliefează un alt aspect. În ziua de Dragobete băieţii rostesc jurământul înfrăţirii, iar fetele pe cel al însurăţirii – un ceremonial prin care băieţii devin fraţi, iar fetele surori, putând fi stabilită în acelaşi mod o relaţie de înrudire spirituală între un băiat şi o fată fără vreo tentă erotică. Fiecare dintre cei doi „înfrăţiţi” sau „însurăţiţi” se obligau să se ajute unul pe celălalt în orice împrejurare, căci acest fel de înrudire era considerat mai presus chiar decât
înrudirea naturală prin sânge. O consecinţă a acestui ritual era aceea că băiatul şi fata care se înfrăţeau nu se puteau căsători, iar nimeni din familiile băieţilor şi fetelor care trecuseră prin acest ceremonial nu aveau voie să se căsătorească între ei. Ion Taloş descrie astfel acest obicei: „Ritualul constă în schimburi de obiecte cum sunt: ouă roşii,cuţite, pipe, batiste, covrigi, cununi de ramuri; tinerii îşi dau mâinile şipromit să se iubească asemenea fraţilor, respectiv surorilor. Băieţii se înţeapă fiecare în deget până când sângerează. Apoi îşi freacă rănile una de alta, pentru ca sângele lor să se amestece şi astfel să pecetluiască înfrăţirea. Ceremonia are loc sub un măr dulce, pe malul unui râu sau în biserică. Ritualul fetelor se deosebeşte parţial de cel al băieţilor: el este condus de un „părinte spiritual”, se coace o pâine sub
formă de plăcintă, a cărui coajă se taie în formă de cruce, pe ea se toarnă tot atâtea picături de vin roşu câte fete participă la ritual, apoi se taie din crucea făcută din coajă de pâine, cu o monedă de argint,câte o bucată pentru fiecare fată. Fetele o mănâncă, ciocnesc câte un pahar de vin roşu, se sărută – uneori printr-o coroniţă de flori – şi îşipromit să se comporte precum surorile adevărate. Şi moneda de argint este împărţită fetelor, şi fiecare soră îşi păstrează „partea” cu grijă dea
lungul întregii vieţi. Fără ea surorile nu sunt lăsate de Sfântul Petru să intre în Rai”.Romulus Vulcănescu aminteşte că Dragobetele era momentul logodnei păsărilor cerului şi al celor domestice, adică acum începea perioada ritualului. În această zi, la 24 februarie, gospodinele dădeau păsărilor din curte o hrană aparte, iar pentru păsările cerului zvârleau
pe acoperişurile caselor boabe de mei, grâu, orz, secară. La Dragobete nu se tăiau păsări domestice, nu se vânau cele sălbatice, nu seîmpiedica împerecherea lor. Fiu al Babei Dochia, Dragobetele, identificat cu zeul Cupidon, zeul
Dragostei la romani, sau Eros, de la vechii greci, este vestitorul primăverii şi aducătorul bunei dispoziţii.

 

Centrul Judeţean pentru Conservarea
şi Promovarea Culturii
Tradiţionale Vaslui
Calendar Popular
Datini si credinte

Distribuiti daca v-a placut

Puteti posta comentarii