Vine toamna, vine primăvara, începe grădinița/ școala, adică “se intrā-n colectivitate”, mereu aceeași poveste: ni se-îmbolnăvesc copiii pe capete. Mā rog, mai ales în România şi mai ales copiii românilor, dacā vorbim de cei de “afarā”. Știți, “curentul” e ceva deosebit, care afectează-n special românii, după cum și fularul tras pe nas, de se vād doar ochii, e o “marcā înregistratā”, a noastrā. Tocmai ieri citeam un status al unei prietene, care arāta cā e-n spital cu copilul, urmare a intrārii-n colectivitate. Cum am zis, inevitabil. Şi mā tot întreb cum naiba.
Nu e vorba doar de o coincidențā?
Toamna- început de an şcolar, temperaturi oscilante, organismul se resimte dupā o varā. Adicā şi io-s varzā (mâine-mi vine medicul, dar mā suspectez de o bronşitā serioasā), fārā sā fi intrat în vreo colectivitate. Dar apoi mā gándesc mai serios. Când am venit în Austria, unul dintre primele lucruri de care am fost informatā de români se referea la cât de “reci şi nepāsātori” sunt pārinții austrieci cu copiii lor. Nu-s foarte afectuoşi public şi “îi poartā dezbrācați pe frig” (bine, nimeni nu mi-a zis nici cā educația nu se face cu palma, probabil cā asta era neinteresant). Şi chiar şi eu m-am holbat când în plinā iarnā am vāzut cā unor copii de un an-doi, ținuți în brațe de pārinți, li se vedea direct pielea sub pantalonii ce se ridicaserā pe glezne. Nu tu un ştramp flauşat, nu tu un pantalon în plus, nimic. Nici fulare pân’ la ochi, nici cāciuli cu şapte straturi. Eu, care-s o mamā tare dezorganizatā uneori (de nici cāciulile nu le dibuiesc ín câte-o dimineatā), m-am simțit mai bine-n sinea mea, de ce sā nu recunosc? :))) mi-am zis, uite, nu-s singura :))) Sā vā spun cā fiicā-mea, în aproape trei ani de grādi aici, nu a fost niciodatā rācitā grav? Dar nici nu e ținutā închisā cât e iarna de lungā. Au haine impermeabile, pantaloni de ski, zilnic ies afarā în curte sau în pādure, iarna. Se joacā-n zāpadā, fac plimbāri, experimente cu zāpada. Şi se cālesc.
Asta-n vreme ce-n România unii copii nu-s scoşi cât e iarna de lungā, cā le e greu “doamnelor” sā-i îmbrace/ dezbrace. Sau pentru cā tocmai pārinții cer asta, “ca sā nu rāceascā puiul”. Dupā cum nici medicul nu te îmbuibā automat cu antibiotice la fiecare rācealā. Vlad are aproape doi ani, dar n-a luat antibiotic niciodatā, deşi rācit a fost. În România, Cella, pânā la vârsta lui, luase antibiotice deja, ba primise chiar şi injecții. Cā aşa era: rāceala şi antibioticele. Io nu vreau sā parā cā dau lecții sau cā pun “coada la cireaşā”. Zic doar, cā şi over protecția asta e prea too much câteodatā. Cā si copiii “e oameni” şi cā da, tre’ sā se cāleascā. Fārā mii de fulare, cāciuli şi obsesia curentului care “ne trage la şale, maicā”.
Picture By Andrew Vargas from Clovis, United States – Cropped from http://www.flickr.com/photos/45665234@N00/2136501005, CC BY 2.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=3278213
Romanian