LA SPITAL CA LA NUNTĂ!
TRĂIASCĂ PLICUL!
Mă duc la Spitalul de Copii Sfânta Maria cu puștiul meu care are epilepsie. A fost lovit de un alt copil în cap așa că prima dată am fost la urgențe, la Neorologie, unde nu exista EEG apoi am făcut cale întoarsă la spitalul Sfânta Maria, la ușa unui medic super cunoscut.
Și cum stăteam noi așa la un rând uriaș și așteptam momentul, iese medicul și invita pe doi-trei iar restul cică să ne cărăm sus la etaj, pe secția lui. Zis și făcut! Mergem sus unde așteptăm cuminți. Trece o oră, trec două, HAI ȘI TREI!
Între timp vine o doamnă la mine și mă întreabă :
-Cât puneți?
-Ce să pun?
-Cât puneți în plic?
-Ce plic, doamnă?! Am zis încetișor. Parcă eram un melc cu ochii beliți și așa am rămas în timp ce doamna s-a îndepărtat de parcă a vorbit cu un extraterestru. Era și ea cu copilul la ușa medicului și nu știa sigur cât era tariful!
Fraților, nu-i a bună. Doctorul nostru nu mai venea și trecuseră deja patru ore.
Îi știam mașina super-bengoasă așa că mă duc până jos să văd dacă mai e sau nu.
Nu mai era!
– Mai ia, Oană medicul de unde nu-i!
Ce fac acum, măi frate, mi-am zis în barbă… Plic nu aveam și dacă aveam bănuiesc că trebuia pus ceva acolo iar eu eram cam calică la ora aia.
-Oana, fată dragă, facem cum am făcut întotdeauna. Noi n-am umblat cu plicul, așa că de ce am face-o acum…
Am luat copilul de mânuță, i-am zis să aibă încredere în mama lui și-am purces împreună două etaje mai jos, direct la urgențe unde am explicat frumușel de câte ore așteptăm și cum stă situația. Tratați decent, fară să ne ceară nimeni plic, bani sau alte chestii. Ce mai! Viață, tată! În sfârșit pace și liniște sufletească.
Dar pacea nu a ținut mult, asta pentru că am fost internați la etajul șase, la nebuna de serviciu, aia de care fuge un oraș întreg, cumătra medicului super-celebru! Nu o știți? Stați că vă povestesc eu 😊
Acum șapte ani, băiatul meu leșinase la grădiniță. Duși cu ambulanța la spitalul de copii, nimerim pe mâna nebunei care îl ține două zile în fenobarbital, vine la mine și-mi zice tacticos:
-Auzi?! Copilul tău are epilepsie și nu se mai face bine niciodată!
Am rămas țeapănă în picioare fără să scot un cuvânt.
-Ai auzit ce-am spus? Copilul tău are epilepsie!
-Am auzit. Vreau să cer și părerea altor medici și vreau să mă externez.
-Să te externezi? Păi ce crezi tu care ești o simplă mamă?! Eu sunt cel mai bun medic din toată Moldova asta, îmi zice râzând. Și nu te externezi pentru că eu nu-ți semnez.
O fi ea cam dusă, doamna doctor dar și eu când simt bătaie de joc nu sunt prea blândă. Și când m-am repezit odată la ea a început să țipe :
-Polițiaaaa! Chem bodyguarzii!
-Puteți chema și pe Dumnezeu. Vreau să plec și nimeni nu mă poate ține aici.
Nu am atins-o cu un vârf de deget, iar fișa a fost semnată cu viteza fulgerului și dusă am fost.
Sunt o ființă rațională, dar dacă insista în ziua aia nu garantez că lăsam capul în jos în fața unui asemenea comportament. Vă mai spun că mult timp am fost în stare de șoc dar apoi am întâlnit medici buni care au ajutat în tot procesul ăsta de acceptare și parțială vindecare.
Și să ne întoarcem la poveste. Fiul meu nu s-a vindecat de epilepsie, doar că situația s-a îmbunătățit pentru un timp. Acum căutăm un EEG de zi și de noapte. Unul care nu există în Iași. Destul de trist aș zice eu… Am stat internați în spital trei zile și trei nopți ca la nuntă exact pe secția doamnei doctor „cea mai bună din toată Moldova”.
Ce-am văzut pe secția de neurologie și prin câte am trecut prin spital vă mai povestesc în partea a doua.
Copii cu lacrimi în ochi, mâncare ca la pușcărie, pereți crăpați, gândaci și cadre medicale disperate. Nu e doamna doctor chiar pe placul meu cu al său comportament dar mai sunt în spital și oameni de bine pe care îi compătimesc sincer.
Va urma!
Romanian