Blog de oameni mari cu copii mici

Pentru mine septembrie a insemnat mereu sfarsitul vacantei, despartirile grele de bunici si prieteni, miros de frunze arse si ploi marunte, noroiul sarit pe spatele blugilor si inceputul scolii.
Ne luau ai mei de la bunici la începutul lunii cu chiau si vau, grăsuți si fălcoși.
Ne urcau in mașina si ne lăsau in plata noastră pana la Bucuresti sa ne uitam pe geam si sa bocim după cele 3 luni de vacanta, sa ne amintim cu inima frânta cum am bătut ulițele, cum ne-am făcut de cap de dimineața pana seara cum am fost la prins de peste cu gâzulița ( un mecanism de sticla in borcan) , cum alergam pe câmpuri, săream pârleazuri, jucam flori, fete si baieti, ne uita Dumnezeu la poarta la lumina bostanilor cu lumânări în ei.
Toamna insemna cand in curtea bunicilor coborau de la munte carute cu lemne pentru iarna si bucuria de a face cateva ture cu caruta tinand fraiele cailor stranse , stranse in maini ca nu cumva sa o ia prea mult la stanga sau la dreapta.
Septembrie însemna când toată gașca de plozi se împuțina pe zi ce trece cu promisiunea scrisorilor ce aveau sa vina mai încolo la posta si îmbrățișările de bun rămas.
Toamna mea era era momentul in care intram in apartamentul de la etajul 5 si totul mi se parea strain si inghesuit.
Stiam ca in cateva zile incepea scoala, cartile si caietele vor lua locul gazulitei, alergatului dupa gaini, scaldatului in rau si timpului pierdut privind cerul si norii pufosi.
Toamnele îmi erau triste si vesele în același timp pentru ca stiam ca vine Decembrie  iar ai nostri ne ambalau pentru Craciun destinatia bunici.

[sexy_author_bio]